văr
Etimologie
Din latină (consobrinus) verus.
Pronunție
- AFI: /vər/
Substantiv
Declinarea substantivului văr | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | văr | veri |
Articulat | vărul | verii |
Genitiv-Dativ | vărului | verilor |
Vocativ | vărule | verilor |
- grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta.
- Sunt veri primari.
- (la voc. m.) termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut.
Sinonime
Antonime
Cuvinte apropiate
Traduceri
persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătușii
|
|