copil
română
Etimologie
Etimologia acestui cuvânt este incertă, se supune că este de origine autohtonă, înrudit cu proto-slavonă *kopylъ.
Pronunție
- AFI: /koˈpil/
Substantiv
Declinarea substantivului copil | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | copil | copii |
Articulat | copilul | copiii |
Genitiv-Dativ | copilului | copiilor |
Vocativ | copilule | copiilor |
- băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență).
- În curte se jucau mulți copii.
- tânăr, adolescent.
- fiu, fiică.
- (fig.) om naiv, fără experiență.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- copil de casă
- copil din flori
- copil de școală
- copil de trupă
- copil legitim
- copil mic, copil de țâță
- copil nelegitim
Locuțiuni
- De (mic) copil = din copilărie.
Expresii
- (despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli
- Unde (și)-a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii
Traduceri
băiat (sau fată) în perioada de la naștere până la adolescență
|
|
Substantiv
Declinarea substantivului copil | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | copil | copili |
Articulat | copilul | copilii |
Genitiv-Dativ | copilului | copililor |
Vocativ | ' | ' |
Substantiv
Declinarea substantivului copil | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | copil | copile |
Articulat | copilul | copilele |
Genitiv-Dativ | copilului | copilelor |
Vocativ | ' | ' |