șurub

română

Variante

• șurup

Etimologie

Din germană dialectală Schrube.

Pronunție

• AFI: /ʃu'rub/

Substantiv

Declinarea substantivului șurub
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	șurub	șuruburi
Articulat	șurubul	șuruburile
Genitiv-Dativ	șurubului	șuruburilor
Vocativ	șurubule	șuruburilor

1. tijă cilindrică de lemn sau de oțel, filetată, care servește la asamblarea a două ori a mai multor piese sau care transmite, transformă sau utilizează în diverse feluri mișcarea de rotație într-un mecanism.
2. nume dat unor unelte, dispozitive etc. care au ca parte componentă un șurub sau care se manevrează prin răsucire.
3. (fig.) vârtej de apă.

Cuvinte derivate

• înșuruba
• șurubar
• șurubel
• șurubelniță
• șurubui
• șurubărie

Locuțiuni

• (loc.adv.) În șurub = în formă de cerc sau de spirală.

Expresii

• A-i face (cuiva) un șurub prin cap = a-i apuca (cuiva) șuvițe de păr din cap, răsucindu-le și trăgând de ele
• A strânge șurubul = a întrebuința mijloace de constrângere față de cineva

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online