țigan

română

Etimologie

Din slavă (veche) ciganinŭ. Confer rusă цъган (țâgan).

Pronunție

• AFI: /ʦiˈgan/

Substantiv

Declinarea substantivului țigan
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	țigan	țigani
Articulat	țiganul	țiganii
Genitiv-Dativ	țiganului	țiganilor
Vocativ	țiganule	țiganilor

1. persoană ce face parte dintr-o populație originară din India și răspândită în mai toate țările Europei, trăind în unele părți încă în stare seminomadă.
2. epitet dat unei persoane brunete.
3. (depr.) epitet dat unei persoane cu apucături rele.

Cuvinte derivate

• țigancă
• țigănaș
• țigănatic
• țigănărit
• țigăncușă
• țigănel
• țigănesc
• țigănește
• țigăni
• țigănie
• țigănime
• țigănos
• țigănuș

Expresii

• A arunca moartea în țigani = a arunca vina pe altul
• A se muta ca țiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic
• A se îneca ca țiganul la mal = a nu reuși, a eșua într-o acțiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârșit
• Tot țiganul își laudă ciocanul = se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparține
• E învățat ca țiganul cu ciocanul (sau cu scânteia) = se spune despre cei deprinși cu nevoile

Traduceri

Traduceri

Adjectiv

Declinarea adjectivului țigan
	Singular	Plural
Masculin	țigan	țigani
Feminin	țigană	țigane
Neutru	țigan	țigane

1. (rar) țigănesc.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• gitan
• ating

Referințe

• DEX '98 via DEX online