bâlbâi
Etimologie
Formație onomatopeică sau din latină balbus, bilbire. Confer italiană balbettare, spaniolă balbucir, franceză balbutier, babiller și engleză babble.
Pronunție
- AFI: /bɨl.bɨ'i/
Verb
Conjugarea verbului (se) bâlbâi | |
Infinitiv | a (se) bâlbâi |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) bâlbâi |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) bâlbâie |
Participiu | bâlbâit |
Conjugare | IV |
- (v.intranz., refl. și tranz.) a pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării.
- Se bâlbâie când vorbește.
- (v.refl.) a-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
a vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele
|
|