șir

română

Etimologie

Refăcut după șire (pluralul lui șiră).

Pronunție

• AFI: /ʃir/

Substantiv

Declinarea substantivului șir
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	șir	șiruri
Articulat	șirul	șirurile
Genitiv-Dativ	șirului	șirurilor
Vocativ	șirule	șirurilor

1. grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag.
2. șirag.
3. (înv.) rând scris sau tipărit.
4. lanț de munți; masiv muntos.
5. dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva.
6. succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc.

   Șir de întâmplări.

7. desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir.
8. (mat.) mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale.

Cuvinte derivate

• înșirui
• șiruleț

Locuțiuni

• (loc.adv. și adj.) În șir = în rând unul după altul.
• (loc.adj. și adv.) În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit.
• (loc.adj. și adv.) Fără șir = lipsit de legătură logică, incoerent.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online