clănțăni

română

Din clanț + sufixul -ăni.

Conjugarea verbului clănțăni
Infinitiv	a clănțăni
Indicativ prezent pers. 1 sg.	clănțănesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să clănțănească
Participiu	clănțănit
Conjugare	IV

(v.intranz.) (despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii).
(v.intranz.) a produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă.
(v.intranz.) a apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși.
(v.intranz.) (fig.) (peior.) a vorbi mereu; a flecări.
(v.refl. recipr.) a se certa (ușor), a se ciorovăi.