combinare

română

Etimologie

Din a combina.

Pronunție

• AFI: /kom.bi'na.re/

Substantiv

Declinarea substantivului combinare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	combinare	combinări
Articulat	combinarea	combinările
Genitiv-Dativ	combinării	combinărilor
Vocativ	combinare	combinărilor

1. acțiunea de a (se) combina; îmbinare, împreunare; combinație.
2. (mat.; la pl.) totalitatea grupurilor care se pot alcătui cu un număr dat de elemente (alese dintr-un număr mai mare), astfel încât fiecare grup să conțină sau numai elemente diferite între ele, sau numai elemente identice.
3. fenomen chimic de unire a doi sau a mai multor atomi, molecule sau radicali pentru a forma molecula unei noi substanțe, cu însușiri diferite de cele ale substanțelor de la care s-a pornit.

Cuvinte derivate

• combina
• combinabil
• combinat
• combinator
• combinație

Traduceri

Anagrame

• combainer
• combinera
• recombina

Referințe

• DEX '98 via DEX online