covor
Etimologie
Din slavă (veche) kovrŭ (Miklosich, Lexicon, 295; Cihac, II, 78; Berneker 592); confer rusă ковёр (kovjór), slovacă și cehă koberec, poloneză kobierzec și bulgară veche губер (guber).
Inevitabil de origine turcică sau din limba nordică veche kǫgurr.
Pronunție
- AFI: /koˈvor/
Substantiv
Declinarea substantivului covor | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | covor | covoare |
Articulat | covorul | covoarele |
Genitiv-Dativ | covorului | covoarelor |
Vocativ | covorule | covoarelor |
- țesătură groasă, confecționată din fibre naturale sau sintetice, cu desene multicolore, cu care se împodobesc încăperile sau care se așterne pe podea.
- strat superficial de asfalt aplicat peste un pavaj; îmbrăcăminte rutieră.
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Paronime
Traduceri
țesătură groasă de lână, de bumbac etc. folosită pentru împodobirea încăperilor
|
|