Etimologie

Din latină constāre (Pușcariu 465; REW 2170; Pascu, I, 160; Drăganu, Dacor., I, 309-12; DAR), confer sard. kustare („a se întâmpla”).

Cuvânt învechit, se menține încă în Transilvania de Vest; a fost substituit, probabil prin omofonia cu costa („a costa”).

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
custa
Infinitiv a custa
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
cust
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să custe
Participiu custat
Conjugare I
  1. (reg., înv.) a trăi, a viețui, a exista; a dăinui, a dura.
  2. a consta, a consista.
  3. a ține în viață, a lăsatrăiască (pe cineva).

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe