Etimologie

Din franceză disposer < latină disponere (după pune).

Pronunție

  • AFI: /dis'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
dispune
Infinitiv a dispune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
dispun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să dispuie
Participiu dispus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a hotărî, a decide; a ordona.
  2. (v.intranz.) a avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință.
  3. (v.intranz.) a ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge.
  4. (v.tranz.) a așeza într-o anumită ordine; a aranja.
  5. (v.refl.) a căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe