geniu
Etimologie
Din latină genius, franceză génie.
Pronunție
- AFI: /ˈʤe.nju/
Substantiv
Declinarea substantivului geniu | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | geniu | genii |
Articulat | geniul | geniile |
Genitiv-Dativ | geniului | geniilor |
Vocativ | geniule | geniilor |
- cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.
- fire, natură, caracter specific.
- (mitol.; azi în stilul poetic) spirit protector; duh (bun sau rău).
- armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificații, de drumuri, de poduri etc.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adj.) De geniu = genial.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online