duh

română

Etimologie

Din slavă (veche) duhŭ.

Pronunție

• AFI: /duh/

Substantiv

Declinarea substantivului duh
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	duh	duhuri
Articulat	duhul	duhurile
Genitiv-Dativ	duhului	duhurilor
Vocativ	duhule	duhurilor

1. (în superstiții) ființă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie.
2. spirit rău, drac, diavol.
3. suflet, spirit (al unei ființe).
4. (înv.) respirație, suflare, răsuflare.
5. (înv.) duhoare.
6. capacitate intelectuală, minte, inteligență; umor, spirit.
7. (fig.) idee, aspirație.
8. (înv.) caracter, fire, natură, temperament.
9. notă caracteristică, specific.
10. sens adevărat al unui text, esență; intenție.

Cuvinte derivate

• duhliu
• duhoare

Cuvinte compuse

• sfântul Duh

Locuțiuni

• (loc.adv.) Într-un duh = foarte repede.
• (loc.adj.) De duh = spiritual, inteligent.
• Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual.
• (loc.adv.) Cu duhul blândeții = blând, binevoitor.

Expresii

• A-și da duhul = a muri
• Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online