mărturisitor

română

Etimologie

Din a mărturisi + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /mər.tu.ri.si'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului mărturisitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mărturisitor	mărturisitori
Articulat	mărturisitorul	mărturisitorii
Genitiv-Dativ	mărturisitorului	mărturisitorilor
Vocativ	mărturisitorule	mărturisitorilor

1. (înv.) persoană care arată, susține, probează ceva; (spec.) persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor.
2. (adjectival) doveditor, probant.
3. duhovnic, confesor.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online