minune
Etimologie
Pronunție
- AFI: /mi'nu.ne/
Substantiv
Declinarea substantivului minune | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | minune | minuni |
Articulat | minunea | minunile |
Genitiv-Dativ | minunii | minunilor |
Vocativ | minune | minunilor |
- fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale.
- (p.gener.) lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție.
- lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție.
- persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate.
- (loc.adj. și adv.) De minune = admirabil, minunat, extraordinar.
Expresii
- Mare minune sau minune mare, = exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite
- Mare minune să... = m-aș mira să..
- Minunea minunilor, = formulă care exprimă o apreciere superlativă
- (fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online