română

Etimologie

Din ocnă + sufixul -iță.

Pronunție

  • AFI: /'ok.ni.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
ocniță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ocniță ocniți
Articulat ocnița ocnițile
Genitiv-Dativ ocniții ocniților
Vocativ ocniță ocniților
  1. (pop.) diminutiv al lui ocnă.
  2. adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă.
  3. firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri.
  4. groapă adâncă; hrubă.
  5. (reg.) schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop.


Traduceri

Anagrame

Referințe