fugă
 Vezi și : fuga, fúga, fugá, fugã
|
română
Etimologie
Din latină fuga.
Pronunție
- AFI: /ˈfu.gə/
Substantiv
| Declinarea substantivului fugă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | fugă | fugi |
| Articulat | fuga | fugile |
| Genitiv-Dativ | fugii | fugilor |
| Vocativ | fugă | fugilor |
- deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană.
- (adverbial; în forma fuga) repede, degrabă.
- părăsire grabnică (și uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie.
- înclinare spre axa galeriei a montanților unei armături sau ai unui cadru în formă de trapez.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) Din (sau în) fugă sau (#reg.#) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; (p.ext.) în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă.
- Pe fugă = repede, grăbit.
- Cu fuga = imediat, fără amânare.
- În fugă (sau în fuga) mare = fugind foarte repede.
- În fuga calului (sau cailor) = în galop.
- Într-o fugă = fugind tare și fără oprire.
Expresii
- A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări
- A o lua (sau a o rupe) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană
- A (o) ține numai (într-)o fugă = a alerga întruna, fără întrerupere
- O fugă (bună de cal) = o distanță nu prea mare, cât poate fugi, fără oprire, un om sau un cal
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din italiană fuga.
Substantiv
| Declinarea substantivului fugă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | fugă | fugi |
| Articulat | fuga | fugile |
| Genitiv-Dativ | fugii | fugilor |
| Vocativ | fugă | fugilor |
- formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului.
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din fugi.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la conjunctiv prezent pentru fugi.
- forma de persoana a III-a plural la conjunctiv prezent pentru fugi.
Referințe
- DEX '98 via DEX online