cinge

română

Etimologie

Din latină cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); confer italiană (in)cingere, provensală (en)cenher, franceză (en)ceindre, spaniolă ceñir, catalană cenyir, portugheză cingir; confer și chingă.

În română este cuvânt învechit, astăzi înlocuit de variante, care în general se explică pornindu-se de la latină incĩngĕre, confer portugheză incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a română. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”.

Pronunție

• AFI: /'ʧin.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului cinge
Infinitiv	a cinge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	cing
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să cingă
Participiu	cins
Conjugare	III

1. (v.tranz.) (înv.) a încinge, a înfășura.
2. (înv.) a înconjura, a străjui.

Sinonime

• 1: încinge, înfășura

Cuvinte derivate

• cingătoare, încingătoare
• cingere
• cins
• descinge
• încinsătură

Traduceri

a încinge

Vedeți traduceri pentru a încinge sau a înfășura.

Referințe

• DEX online