Etimologie

Din franceză concilier < latină conciliare.

Pronunție

  • AFI: /kon.ʧi.li'a/


Verb


Conjugarea verbului
concilia
Infinitiv a concilia
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
conciliez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să concilieze
Participiu conciliat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a pune de acord, a împăca, a înlătura divergențele, contradicțiile dintre două sau mai multe păreri, idei, doctrine etc.
  2. (v.tranz.) (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe