contradicție
Etimologie
Din franceză contradiction < latină contradictio.
Pronunție
- AFI: /kon.tra'dik.ʦi.e/
Substantiv
Declinarea substantivului contradicție | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | contradicție | contradicții |
Articulat | contradicția | contradicțiile |
Genitiv-Dativ | contradicției | contradicțiilor |
Vocativ | contradicție | contradicțiilor |
- (fil.) categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior.
- raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc.
- nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online