Etimologie

Din franceză contradiction < latină contradictio.

Pronunție

  • AFI: /kon.tra'dik.ʦi.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
contradicție
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ contradicție contradicții
Articulat contradicția contradicțiile
Genitiv-Dativ contradicției contradicțiilor
Vocativ contradicție contradicțiilor
  1. (fil.) categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior.
  2. raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc.
  3. nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere.

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Referințe