împăca
Etimologie
Din latină * impacare.
Pronunție
- AFI: /ɨm.pə'ka/
Verb
| Conjugarea verbului împăca | |
| Infinitiv | a împăca |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
împac |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să împace |
| Participiu | împăcat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz. refl. recipr.) (de obicei urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) a restabili raporturi de prietenie, de înțelegere cu cineva; a (se) reconcilia, a (se) împăciui.
- (v.refl. recipr.) a se înțelege cu cineva (într-o chestiune bănească), a se învoi, a conveni.
- (v.refl.) a se obișnui, a se deprinde cu ceva (de obicei o idee, un gând).
- (v.tranz.) a liniști, a potoli, a calma pe cineva mulțumindu-l, dându-i satisfacție.
- (v.refl. recipr.) a trăi în bună înțelegere cu cineva; a se învoi, a se îngădui cu cineva.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online