contrazice
Etimologie
Din contra + zice (după franceză contredire).
Pronunție
- AFI: /kon.tra'zi.ʧe/
Verb
| Conjugarea verbului (se) contrazice | |
| Infinitiv | a (se) contrazice |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) contrazic |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) contrazică |
| Participiu | contrazis |
| Conjugare | III |
- (v.tranz.) a susține contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva.
- A contrazice pe cineva.
- (v.tranz.) a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminți.
- (v.refl.) a fi în dezacord cu tine însuți.
- (v.refl. recipr.) (despre susținătorii unor afirmații etc.) a fi în contrazicere unii cu alții, a avea păreri deosebite.
- A se contrazice cu cineva.
- (despre idei, afirmații, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele.
Sinonime
Cuvinte derivate
Traduceri
a susține contrariul celor spuse
|
|