opune

1: împotrivi
2: se înfrunta , (fig.) se ciocni
3: se contrazice , (fig.) se ciocni

română

Din latină opponere. Confer franceză opposer (după pune).

Conjugarea verbului (se) opune
Infinitiv	a (se) opune
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) opun
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) opună
Participiu	opus
Conjugare	III

(v.tranz.) a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
(v.refl.) a se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici.
Se opune interese antagonice.
(v.tranz.) a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele.
Tendințe care se opune.
(v.refl.) (despre unghiuri) a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.

a fi împotrivă