frânge
Etimologie
Din latină frangĕre.
Pronunție
- AFI: /ˈfrɨn.dʒe/
Verb
Conjugarea verbului (se) frânge | |
Infinitiv | a (se) frânge |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) frâng |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) frângă |
Participiu | frânt |
Conjugare | III |
- (v.tranz.) a rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică.
- A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.
- a fractura un os, p. ext. un membru al corpului.
- (v.refl.) (despre o masă de apă, despre valuri) a se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici.
- (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc.
- (v.tranz.) (fig.) a înfrânge, a învinge; a birui (în luptă).
Sinonime
Cuvinte derivate
cuvinte derivate
Expresii
- A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante
- A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva
- A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.)
- A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi
- A-i frânge (cuiva) oasele = a bate foarte tare (pe cineva)
Traduceri
a rupe
|
|
a supune voinței sale