Etimologie

Din latină frangĕre.

Pronunție

  • AFI: /ˈfrɨn.dʒe/


Verb


Conjugarea verbului
(se) frânge
Infinitiv a (se) frânge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) frâng
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) frângă
Participiu frânt
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică.
    A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.
  2. a fractura un os, p. ext. un membru al corpului.
  3. (v.refl.) (despre o masă de apă, despre valuri) a se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici.
  4. (v.tranz. și refl.) (fig.) a (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc.
  5. (v.tranz.) (fig.) a înfrânge, a învinge; a birui (în luptă).

Sinonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante
  • A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva
  • A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.)
  • A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi
  • A-i frânge (cuiva) oasele = a bate foarte tare (pe cineva)


Traduceri

Referințe