Furculițe

Etimologie

Din furcă + sufixul -uliță.

Pronunție

  • AFI: /fur.ku'li.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
furculiță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ furculiță furculițe/furculiți
Articulat furculița furculițele/furculițile
Genitiv-Dativ furculiței/furculiții furculițelor/furculiților
Vocativ ' '
  1. obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură.
    Furculiță pentru mâncat.
  2. fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal.
    Furculiță la car.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Locuțiuni


Traduceri

Referințe