furcă
Etimologie
Din latină furca.
Pronunție
- AFI: /'fur.kə/
Substantiv
Declinarea substantivului furcă | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | furcă | furci |
Articulat | furca | furcile |
Genitiv-Dativ | furcii | furcilor |
Vocativ | furcă | furcilor |
- unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc.
- cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă.
- (înv.) spânzurătoare în formă de furcă cu doi dinți.
- vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors.
- furcărie.
- organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor.
- fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- furca telefonului
- furca pieptului
- furca gâtului
- furca puțului, furca fântânii
- furca scrânciobului
- furca drumului
Expresii
- Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, = se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate
- A se certa furcă = a se certa foarte tare
- A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat
- A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți
- (pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online