Variante

Etimologie

Din latină pantex, panticis.

Pronunție

  • AFI: /ˈpɨn.te.ʧe/


Substantiv


Declinarea substantivului
pântece
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ pântece pântece
Articulat pântecele pântecele
Genitiv-Dativ pântecelui pântecelor
Vocativ pântece pântecelor
  1. parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre.
  2. stomac.
  3. uter.
  4. (fig.) partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime.
  5. (fig.) partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

  • (loc.adv.) Din pântecele mamei = înainte de a se naște.

Expresii

  • Parcă are oase în pântece, = se spune despre cineva care se apleacă foarte greu
  • A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată
  • Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab
  • A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare
  • A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată
  • A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță


Traduceri

Referințe