ponos

română

Etimologie

Din slavă (veche) ponosŭ.

Pronunție

• AFI: /po'nos/

Substantiv

Declinarea substantivului ponos
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ponos	ponoase
Articulat	ponosul	ponoasele
Genitiv-Dativ	ponosului	ponoaselor
Vocativ	ponosule	ponoaselor

1. (pop.) consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare.

   A trage ponoasele.

2. (pop.) clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă.
3. nume rău, poreclă (defăimătoare).
4. (înv. și reg.) acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă.
5. (pop.) cusur, vină.
6. (reg.) glumă, șotie; poznă.

Expresii

• (reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz
• A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online