spătar

română

Etimologie

Din spată + sufixul -ar.

Pronunție

• AFI: /spə'tar/

Substantiv

Declinarea substantivului spătar
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spătar	spătare
Articulat	spătarul	spătarele
Genitiv-Dativ	spătarului	spătarelor
Vocativ	spătarule	spătarelor

1. parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din neogreacă σπαθαριοσ (spathários).

Substantiv

Declinarea substantivului spătar
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	spătar	spătari
Articulat	spătarul	spătarii
Genitiv-Dativ	spătarului	spătarilor
Vocativ	spătarule	spătarilor

1. (în evul mediu, în țara românească și în moldova) dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei.

Cuvinte derivate

• spătăreasă
• spătărel
• spătăresc
• spătărie

Cuvinte compuse

• mare spătar

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• păstra

Referințe

• DEX '98 via DEX online