română

Etimologie

Din franceză commande.

Pronunție

  • AFI: /ko'man.də/


Substantiv


Declinarea substantivului
comandă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ comandă comenzi
Articulat comanda comenzile
Genitiv-Dativ comenzii comenzilor
Vocativ comandă comenzilor
  1. acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă.
  2. funcție de conducere a unei unități militare.
  3. exercitare a funcției de comandant.
  4. operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic.
  5. (concr.) ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic.
  6. construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei.
  7. frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme.
  8. cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat


Traduceri

Anagrame

Referințe