spicul
Etimologie
Din latină spiculum, prin franceză spicule.
Pronunție
- AFI: /ˈspi.kul/
Substantiv
Declinarea substantivului spicul | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | spicul | spicule |
Articulat | spiculul | spiculele |
Genitiv-Dativ | spiculului | spiculelor |
Vocativ | spiculule | spiculelor |
- (bot.; astăzi rar) spiculeț.
- (anat.) os mic în formă de spic; fragment de os.
- (zool.) corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor.
Sinonime
Cuvinte apropiate
- despica
- despicare
- despicat
- despicătură
- înspica
- înspicare
- înspicat
- spic
- spicar
- spicifer
- spiciform
- spicos
- spicui, spica
- spicuire, spicare
- spicuit, spicat
- spiculeț
- spiculuț
- spicurime
- spicușor
- spicuț
Traduceri
spiculeț
corpuscul silicios sau calcaros
|
Etimologie
Din spic.
Substantiv
- forma de singular articulat pentru spic.
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online