arici
Etimologie
Din latină ērĭcius. Înrudit cu italiană riccio (sardă rizzu), spaniolă erizo (asturiană arizo și galiciană ourizo).
Fonetismul prezintă dificultăți, întrucât rezultatul normal ar trebui să fie ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare ți > ci, care apare și în macedoromână și în italiană, printr-un tip intermediar eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin erix, -cis, după Philippide, Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de sufix, de către Pascu, Beiträge, 9.
Pronunție
- AFI: /aˈriʧʲ/
Substantiv
Declinarea substantivului arici | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | arici | arici |
Articulat | ariciul | aricii |
Genitiv-Dativ | ariciului | aricilor |
Vocativ | - | - |
- (zool.) (Erinaceus europaeus) animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi.
- (tehn.) instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale.
- (mil.) element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- Zbârlit ca un arici = supărăcios, ursuz
- (fam.) I-a spus ariciul la ureche = a presimțit, a bănuit
Vezi și
Traduceri
mamifer
|
|
obstacol contra tancurilor sau infanteriei
|
|
Etimologie
Din arici.
Pronunție
- AFI: /a.riˈʧi/
Verb
Conjugarea verbului se arici | |
Infinitiv | a se arici |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(pers. a III-a) se aricește |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să se aricească |
Participiu | aricit |
Conjugare | IV |
Cuvinte derivate
Vezi și
Traduceri
a suferi de ariceală
Etimologie
Din arici.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru arici.