boci

română

Etimologie

Din latină *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; confer *vōceāre, de unde italiană bociare („a publica”), gal. abujar („a zăpăci cu strigăte”), portugheză bocear („a vorbi, a striga”) (Parodi, Rom., XVII, 52).

Schimbarea de conjugare ar putea fi târzie, și datorată conjugarea sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă, dacă se iau în vedere redusa răspândire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci.

Pronunție

• AFI: /bo'ʧi/

Verb

Conjugarea verbului (se) boci
Infinitiv	a (se) boci
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) bocesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) bocească
Participiu	bocit
Conjugare	IV

1. (v.intranz. și refl.) a plânge tare (cu vaiete și strigăte).

   A boci un mort.

2. (v.tranz.) a recita bocete la înmormântarea cuiva.

Sinonime

• 1: jeli, jelui, plânge

Antonime

• chicoti

Cuvinte derivate

• boace
• boceală
• bocet
• bocire
• bocit
• bocitor, bocitoare

Cuvinte apropiate

• plânge
• plâns

Traduceri

a deplânge prin bocete

armeană: ողբալ (հայերեն) (oġbal) bulgară: оплаквам (български) (oplakvam) engleză: bemoan (English), bewail (English), lament (English), mourn (English) estoniană: kurtma (eesti), halama (eesti), hädaldama (eesti) finlandeză: surra (suomi), itkeä (suomi), valittaa (suomi) franceză: pleurer (français), déplorer (français) germană: beklagen (Deutsch) greacă: θρηνώ (Ελληνικά) (thrinó) irlandeză: caoin (Gaeilge) islandeză: harma (íslenska), syrgja (íslenska)

italiană: lamentare (italiano), piangere (italiano) maghiară: meggyászol (magyar) poloneză: opłakiwać (polski), opłakać (polski) portugheză: lamentar (português), deplorar (português) rusă: оплакивать (русский) (oplákivat'), оплакать (русский) (oplákat') scoțiană: caoidh (Scots), caoin (Scots) spaniolă: lamentar (español) suedeză: begråta (svenska) turcă: ağlamak (Türkçe)

Referințe

• DEX online