nucleu

română

Etimologie

Din franceză nucléus < latină nucleus.

Pronunție

• AFI: /nu'klew/

Substantiv

Declinarea substantivului nucleu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	nucleu	nuclee
Articulat	nucleul	nucleele
Genitiv-Dativ	nucleului	nucleelor
Vocativ	nucleule	nucleelor

1. (fiz.) particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului.
2. (chim.) ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective.
3. (biol.) element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei.
4. grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi.
5. (fig.) element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni.
6. grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare.

Cuvinte derivate

• radionucleu

Cuvinte compuse

• nucleu cristalin
• nucleu de cometă
• nucleu de galaxie

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online