scoarță
Etimologie
Din latină scortea.
Pronunție
- AFI: /'sko̯ar.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului scoarță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | scoarță | scoarțe |
| Articulat | scoarța | scoarțele |
| Genitiv-Dativ | scoarței | scoarțelor |
| Vocativ | scoarță | scoarțelor |
- înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă.
- învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă.
- copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc.
- perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe.
- covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință
- (reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă
- Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online