străpunge

română

Etimologie

Din latină *extrapungere (= transpungere).

Pronunție

• AFI: /strəˈpun.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului străpunge
Infinitiv	a străpunge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	străpung
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să străpungă
Participiu	străpuns
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a împunge cu un obiect cu vârf ascuțit, astfel încât vârful (sau întregul obiect) să răzbată în partea cealaltă; p. ext. a ucide sau a răni cu o armă ascuțită.
2. a perfora, a găuri.

   I-a străpuns inima.

3. (fig.) a străbate, a pătrunde, a trece prin ceva.

   A străpunge frontul.

4. a realiza legătura dintre două lucrări miniere subterane.

Sinonime

• 1: pătrunde
• 2: găuri, (înv.) proidi
• 3: sparge

Cuvinte derivate

• străpungător
• străpungere
• străpuns

Expresii

• A străpunge frontul = a distruge într-un anumit loc linia de apărare a inamicului și a pătrunde dincolo de această linie

Traduceri

a perfora; a găuri

catalană: perforar (català) coreeană: 뚫다 (ttulhda) (한국어) daneză: bore (dansk) engleză: pierce (English) finlandeză: lävistää (suomi) franceză: percer (français) germană: durchbohren (Deutsch) italiană: forare (italiano)

neerlandeză: doorboren (Nederlands) papamiento: bora (Papiamentu) poloneză: przebijać (polski) portugheză: perfurar (português) spaniolă: perforar (español) suedeză: borra (svenska) turcă: delmek (Türkçe)

Etimologie

Din străpunge.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru străpunge.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru străpunge.

Referințe

• DEX online