toci

română

Etimologie

Din slavă (veche) točiti.

Pronunție

• AFI: /toˈʧi/

Verb

Conjugarea verbului toci
Infinitiv	a toci
Indicativ prezent pers. 1 sg.	tocesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să tocească
Participiu	tocit
Conjugare	IV

1. (v.tranz. și refl.) a face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc.
2. (v.tranz.) (fig.) a uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva.
3. (v.tranz.) a ascuți un obiect la tocilă.
4. (v.tranz.) (fig.) a-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc.

Cuvinte derivate

• toceală
• tocire
• tocit
• tocitor

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Substantiv

Declinarea substantivului toci
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	toci	invariabil
Articulat	tociul	invariabil
Genitiv-Dativ	tociului	invariabil
Vocativ	tociule	invariabil

1. numele unui joc de cărți.
2. cuvânt care marchează o greșeală în acest joc.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din toci.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru toci.

Anagrame

• ciot
• coit
• coți

Referințe

• DEX '98 via DEX online