marca
 Vezi și : marcá, marcà, marĉa, marcă
|
Etimologie
Din germană markieren, franceză marquer.
Pronunție
- AFI: /marˈka/
Verb
| Conjugarea verbului marca | |
| Infinitiv | a marca |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
marchez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să marcheze |
| Participiu | marcat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a face, a aplica un semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc., pentru a-l deosebi de altele.
- (v.tranz.) a imprima, pe un obiect de metal prețios, semnul oficial care îi garantează calitatea și autenticitatea.
- (v.tranz.) (fig.) a constitui o notă specifică, o trăsătură caracteristică; a reprezenta, a ilustra.
- (v.tranz.) a scoate în evidență, a releva, a sublinia; a manifesta.
- (v.tranz.) a constitui o dovadă; a indica, a dovedi.
- (v.tranz.) a delimita un teren, o suprafață etc. prin linii, semne; a însemna.
- (v.tranz.) (sport) a obține unul sau mai multe puncte într-o competiție, într-un joc; a înscrie.
- (v.tranz.) a supraveghea pe unul sau pe mai mulți jucători din echipa adversă, pentru a-i împiedica să întreprindă acțiuni ofensive, sau să marcheze.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din marca.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru marca.
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online