Etimologie

Din trans- + a pune (după franceză transposer < latină transponere).

Pronunție

  • AFI: /tran'spu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
transpune
Infinitiv a transpune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
transpun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să transpuie
Participiu transpus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situație în alta.
  2. (v.tranz.) (fig.) a da expresie în scris, pe scenă, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scenă etc.
  3. (v.tranz.) a transcrie sau a executa o compoziție muzicală în altă tonalitate decât aceea în care a fost scrisă inițial.
  4. (v.tranz.) a muta un termen dintr-o parte a unei ecuații în alta (schimbându-i semnul).
  5. (v.refl.) (fig.) a se situa cu mintea, cu imaginația etc. în altă situație sau în alt timp.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe