Ț
 Vezi și : T, Ť, Ṭ, t, ț, ť, ṭ |
Ț ț
Etimologie
Alături de litera Ș ea a fost introdusă în grafica limbii române de către Petru Maior, în lucrarea Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi, în 1819.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului Ț | ||
| m. și n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | Ț | Ț-uri |
| Articulat | Ț-ul | Ț-urile |
| Genitiv-Dativ | Ț-ului | Ț-urilor |
| Vocativ | - | - |
- a douăzeci și cincea literă a alfabetului român.
- sunet notat cu această literă (consoană africată alveolară surdă).
Cuvinte apropiate
Nota Bene
- În anul 2003 un consiliu științific al Institutului de Lingvistică al Academiei Române a stabilit că semnul corect este virgula, nu sedila.