Variante de scriere Vezi și : Ș, S, Ś, Ŝ, Ş, Š, , s, ś, ŝ, ş, š,
Wikipedia
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
ș
Ș ș

Etimologie

Alături de litera ț ea a fost introdusă în grafia limbii române de către Petru Maior, în lucrarea Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi, în 1819.

Această literă nu exista în alfabetul latin, sunetul ei trebuind, acolo unde era cazul, să fie marcat prin litera greacă Σ (σ sau ς), ceea ce a dus la concluzia că litera sigma ar fi fost pronunțată de către greci foarte apropiat de ș.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
ș
m. și n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ș ș-uri
Articulat ș-ul ș-urile
Genitiv-Dativ ș-ului ș-urilor
Vocativ - -
  1. (literă minusculă) a douăzeci și treia literă a alfabetului român.
  2. sunet notat cu această literă (consoană fricativă postalveolară surdă).

Cuvinte apropiate

Paronime

Nota Bene

  • În anul 2003 un consiliu științific al Institutului de Lingvistică al Academiei Române a stabilit că semnul corect este virgula, nu sedila.

Vezi și

Literele alfabetului român
A · Ă · Â · B · C · D · E · F · G · H · I · Î · J · K · L · M · N · O · P · Q · R · S · Ș · T · Ț · U · V · W · X · Y · Z
a · ă · â · b · c · d · e · f · g · h · i · î · j · k · l · m · n · o · p · q · r · s · ș · t · ț · u · v · w · x · y · z

Etimologie

Formație onomatopeică.

Interjecție

  1. (de obicei prelungit) cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere.


Traduceri

Referințe