o

Vezi și : O, Ó, Ǿ, Ò, Ô, Ö, Õ, Ǒ, Ō, Ŏ, Ǫ, Ő, Ø, ó, ǿ, ò

română

O o

Etimologie

Inevitabil de origine feniciană, prin greacă antică și mai târziu latină.

Pronunție

• AFI: /o/

Substantiv

Declinarea substantivului o
m. și n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	o	o-uri
Articulat	o-ul	o-urile
Genitiv-Dativ	o-ului	o-urilor
Vocativ	-	-

1. (literă minusculă) a optsprezecea literă a alfabetului român, situată între N și P.
2. sunet notat cu această literă (vocală mijlocie posterioară rotunjită).

Cuvinte apropiate

• u

Vezi și

• O

Etimologie

Formație onomatopeică.

Interjecție

1. exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe.
2. exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc.
3. exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare.

Cuvinte derivate

• oho

Cuvinte apropiate

• of
• oh

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din unu.

Numeral

1. forma de feminin singular pentru unu.

Etimologie

Din un.

Adjectiv

1. forma de feminin singular nehotărât pentru un.

Sinonime

• una

Cuvinte derivate

• câteodată
• deocamdată
• deodată
• deoparte
• deopotrivă
• laolaltă
• totdeodată
• totodată

Etimologie

Din un.

Articol

1. forma de feminin singular nehotărât pentru un.

Etimologie

Din vrea.

Verb

1. forma auxiliară de persoana a III-a singular la prezent pentru vrea.

Sinonime

• a, va

Referințe

• DEX '98 via DEX online