bună-credință

română

Etimologie

Din bună + credință.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Cuvânt compus

bună credință

1. obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor.
2. convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online