Variante

Etimologie

Din latină cantĭcum.

Pronunție

  • AFI: /'kɨn.tek/


Substantiv


Declinarea substantivului
cântec
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cântec cântece
Articulat cântecul cântecele
Genitiv-Dativ cântecului cântecelor
Vocativ ' '
  1. șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument.
    Un cântec foarte izbutit.
  2. sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte.
  3. compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie.
    Cântec popular.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea
  • Așa-i cântecul = asta e situația
  • A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare)


Traduceri

Referințe