carotă

română

Etimologie

Din franceză carotte.

Pronunție

• AFI: /ka'ro.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului carotă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	carotă	carote
Articulat	carota	carotele
Genitiv-Dativ	carotei	carotelor
Vocativ	carotă	carotelor

1. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică.
2. probă cilindrică de material luată din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării proprietăților fizice și mecanice ale acesteia în laborator.
3. (fig.) (rar) înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie.
4. (la jocul de biliard) poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• carato
• coarta
• arcato
• cataro
• croata
• ocărât

Referințe

• DEX '98 via DEX online