compliment

română

Etimologie

Din franceză compliment.

Pronunție

• AFI: /kom.pli'ment/

Substantiv

Declinarea substantivului compliment
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	compliment	complimente
Articulat	complimentul	complimentele
Genitiv-Dativ	complimentului	complimentelor
Vocativ	complimentule	complimentelor

1. cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație.
2. (la pl.) salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții.
3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune.

Locuțiuni

• (loc.adv.) fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online