lipsi

română

Din neogreacă λείψω (leipsō) < viitorul al lui λείπω (leipō).

Conjugarea verbului (se) lipsi
Infinitiv	a (se) lipsi
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) lipsesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) lipsească
Participiu	lipsit
Conjugare	IV

(v.intranz.) a nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) găsi (acolo unde în mod normal trebuia să se afle).
(construit cu dativul) a nu avea ceva.
A lipsi de un drept, de un bun.

Ce-ți lipsește?
(intranz.) (despre oameni) a nu fi de față, a nu se găsi undeva într-un anumit moment; a absenta.
(mai ales la imper.) a se da la o parte, a dispărea, a fugi.
(v.intranz.) a fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulător.
(v.intranz.) (mai ales în construcții negative) a se da în lături (de la ceva), a nu îndeplini o obligație, o datorie; a se codi, a ezita.
(v.refl.) a se dispensa de ceva; a se priva, a renunța.
(v.tranz.) a lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face să ducă lipsă de ceva; a priva.

Puțin lipsește (sau a lipsit) (ca) să (sau că)... = cât pe-aici, aproape să...
Asta (sau atâta) (îi) mai lipsește = se zice în fața unei perspective neplăcute, adăugată la o neplăcere deja existentă

a nu mai fi; a absenta

Din lipsi.