mișca

Vezi și : mișcă, misca

română

Etimologie

Cuvânt autohton.

Pare să provină din latină mĭscῑre („a agita”) (> spaniolă mecer, confer Corominas, III, 315), prin intermediul unui derivare de tipul *mĭscĭcāre, al cărui rezultat normal ar fi *mișčcare.

Pronunție

AFI: /miʃˈka/

Verb

Conjugarea verbului (se) mișca
Infinitiv	a (se) mișca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) mișc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) miște
Participiu	mișcat
Conjugare	I

(v.intranz., refl. și tranz.) a ieși sau a face să iasă din starea de repaus, de imobilitate; a(-și) schimba locul, poziția; a (se) clătina.
Mă mișc în direcția ta.
(v.tranz. și refl.) a pune sau a fi în funcțiune, a face să funcționeze sau a funcționa.
Motorul se mișcă.
(v.refl. și intranz.) a porni din loc, a începe să se deplaseze în spațiu, a înainta.
(v.refl.) a frecventa o anumită societate, a veni în contact cu...
(v.refl. și intranz.) a ieși din pasivitate; a acționa; a se strădui.
Mișcă-te!
(v.refl.) (despre grupuri sociale, colectivități) a se împotrivi, a se agita, a se revolta.
(v.intranz.) (fig.) (fam.) a dovedi (oarecare) pricepere, a ști să se descurce.
(despre acțiuni, întreprinderi) a da rezultate satisfăcătoare.
(v.tranz.) (fig.) a determina pe cineva să acționeze; a îndemna, a însufleți.
(v.tranz.) a impresiona sufletește, a emoționa; a înduioșa.