onora
 Vezi și : onoră
|
Etimologie
Din latină honorare, franceză honorer, italiană onorare.
Pronunție
- AFI: /o.noˈra/
Verb
| Conjugarea verbului onora | |
| Infinitiv | a onora |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
onorez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să onoreze |
| Participiu | onorat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a avea, a manifesta fața de cineva sau ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta.
- (v.tranz.) (fam.) a acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru.
- (v.tranz.) a face pe cineva demn de cinste, de laudă.
- (v.tranz.) a achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliță etc.
- (v.tranz.) a retribui, a remunera.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din onora.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru onora.
Referințe
- DEX '98 via DEX online