replică

Vezi și : replica

română

Etimologie

Din franceză réplique.

Pronunție

• AFI: /ˈre.pli.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului replică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	replică	replici
Articulat	replica	replicile
Genitiv-Dativ	replicii	replicilor
Vocativ	replică	replicilor

1. răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă.
2. porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener.
3. parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului.
4. copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă.
5. (fiz.) mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni.

Locuțiuni

• (loc.adj.) Fără replică = definitiv.

Expresii

• A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție
• A avea replică = a răspunde prompt și răspicat
• (jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din replica.

Pronunție

• AFI: /ˈre.pli.kə/
• AFI: /re.pliˈkə/ (forma de perfect simplu)

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru replica.
2. forma de persoana a III-a plural la prezent pentru replica.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru replica.
4. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru replica.

Anagrame

• cârpeli

Referințe

• DEX '98 via DEX online